Despre complexitatea gunoiului

Înainte ca soarele să apuce să răsara, străzile sunt deja pline de forfota gunoierilor de dimineaţă. Parcă se face curăţenie peste noapte, dar tot mizerie găseşti la fiecare colţ. Gunoierii de dimineaţă sunt alt fel de specie. Ei nu au maşini performante, care fac nişte zgomote de zici că reasfaltează străzile în fiecare noapte, şi scot aburi de zici că respiră o sută de boi înhămaţi la un jug teribil; ei nu au nici uniforme speciale, din acelea de le vezi de la un kilometru, de ţi se pare că au invadat extratereştrii străzile. Gunoierii de dimineaţă nu sunt cu nimic speciali, nu i-ai putea deosebi de restul oamenilor, dar atunci când restul oamenilor dorm, chiar şi extratereştrii, ei curăţă ce-a rămas, până şi cele mai uitate colţuri.
Printre ei cel mai cunoscut e unul zis Basarabeanul. Nu e tocmai cel mai vorbăreţ specimen. Nu l-a prea auzit nimeni vorbind. Singura şansă era atunci când la fiecare gunoi, fie el şi o jumătate de coajă de sămânţă sau o şosetă, care te intrebai cum naiba a ajuns acolo, în timp ce îl plasează cu atenţie în oala cu gunoi, îi şopteşte “Pentru Basarabia”. Nu-şi uită niciodată replica. E ca un fel de ritual. Ai impresia, că e nebun, că a uitat de sine şi nu mai ştie pe ce lume se află. Mulţi l-au cercetat. Curiozitatea nu e ca mândria, o găseşti pe toate rafturile, dar el nimenui nu i s-a spovedit.
Într-o zi găsise un călcâi de pâine coaptă, aruncat sub o tufă de trandafir, lăsat parca de cineva în acel loc, deloc secret, pentru zile negre. Basarabeanul îl luă cu grija, se uită bunghit în jur, apoi la călcâi, îl mirosi…încă mirosea a cuptor încins, a iz de ţară, a pumnii crăpaţi ce-au frământat aluatul, a bucuria grâului cosit…îl sărută, de parcă îşi cerea iertare celui ce a îndrăznit să-l lase acolo. Îl băgă în buzunarul secret al jachetei, uitându-se precaut în jur, parcă speriat să nu-l fi ajuns zilele negre pe uituc şi şopti abia repirând “Pentru Basarabia”. Munca gunoierilor, nu e chiar uşoară pe cât se pare, nici josnică pe cât se crede, ba chiar foarte captivantă. Cu gunoaiele nu e de glumit. Trebuie să ştii pe fiecare în ce oala îl bagi. Unele trebuie reciclate, altele ar fi bine să dispară de pe faţa pământului, altele ar trebui păstrate cu grijă, aruncate fiind din nesabuinţă, se pare.
Basarabeanul era grijuliu. Avea ritual. Boteza fiecare gunoi, de orice culoare, îl întorcea pe toate părţile să-i vadă şi dedesubturile…de departe multe par interesante, de aproape…le cam simţi mirosul. “Pentru Basarabia” însă le şoptea la toate.
Într-o noapte se stârni o furtună aprigă. De mult nu mai simţise colţul ăsta de lume o urgie atât de mare. Gunoaiele fuseseră împrăştiate peste tot, ajunseseră până şi în casele oamenilor, pe canapelele din sufragerie, pe după televizoare, pe rafturile cu cărţi, pe dupa icoanele cu sfinţi; în orice gospodărie puteai întrezari câte unul. Lumea parcă fusese îngropată sub mizerie şi praf. Grea muncă îi aştepta pe gunoierii de dimineaţă.
Basarabeanul fu primul la datorie. Avea ritual. Trecuseră deja ceilalţi gunoieri, cu maşinile lor performante; dar, după cum gândi Basarabeanul nostru “cu maşinării nu te bagi în sufletul omului”. Se uită în jur, vrând parcă să calculeze, oare cât le va lua gunoierilor de dimineaţă să cureţe ce-a mai rămas. Pământul parcă îşi schimbase faţa. Respiră adânc, de câteva ori. Apoi începu “Pentru Basarabia…pentru Basarabia…pentru Basarabia…pentru Basarabia…pentru Basarabia…pentru Basarabia…pentru Basarabia…pentru…..”. Cu cat curăţa mai mult, cu atât i se părea că nu se mai termină. Ştia el însă că de gunoi e greu să scapi, dar nu e imposibil. Unii oameni îl izgoneau, batjocurindu-l, alţii râdeau de el arătându-l cu degetul “Ia uite şi la ăsta, mare gospodar!”, alţii îl ignorau de parcă era şi el un gunoi mai mare, alţii îi zâmbeau cu milă, alţii vroiau să-l ajute…degeaba, nu-i lăsa nici pe unul, ce ştiau ei despre complexitatea gunoiului.
După ore grele de muncă, într-un moment când i se părea că nu mai are puteri să mai mişte, se aşeză pe iarbă să-şi tragă sufletul. Netezind firele de iarbă, dădu peste o bucată de hârtie mototolită, o desfăcu, se holbă în jur apoi…citi “Mamă, să o ia naiba de furtună, ne-a ajuns gunoiul până-n gât. Am plecat la votare. Să ne-ajute Dumnezeu!”. Zâmbi… îndoi hârtia cu grijă şi o băgă în buzunarul special, cel din dosul jachetei, pe partea stângă, apoi bătu cu palma peste de câteva ori, parcă vrând să simtă că e încă acolo, şoptind cu faţa spre soarele care începea timid să răsară “Pentru Basarabia”…şi o luă de la capat.